gândul

…ești istoria veții mele – scrise-n carte! așa cum a vrut Cerul și a crescut Pămeântul.

Voi rupe paginile ca… să fiu mai aproape de tine, de corpul tău micuț și, de amintirea care încă mai miroase a… - viață caldă.                                 

Între noi e lumină întunecată și vămi din veți misterioase: una te-a luat pe tine iar alta încă mă mai ține pe mine :( … Viața ta și viața mea au în comun o ciartă mlăștinoasă și poli respingători ce, se atrag! – în ciartă ele fac doar gafe, și loc cu lomu-n planurile noastre…  

- De ce... nu luminează-n suflet acele stele chioare care au dat jos o stea ca ele… și-au lăsato să se sting-n noapte.

- Cerurile mele sinilii, vă este chiar ușor... de tăceți de la înălțime? –priviți de sus, și perd cuvintele nevrând prin gene care strigă umed... – nu e ușor să stai în fața voastră și să te ascunzi - tot nu-i ușor.                               

Paginile rupte nu aveau rost în carte… doar au rămas acele pline: de tine! – și nu importă că cu simplu srise sunt și-n amintire umbra ta rămâne. În carte pagini nu mai sunt, doar rupte toate au fost de mine chiar și cele-n care trebuia să fie scris și despre tine!