Se gândea la asta pentru că, de fiecare dată când ploaia o cuprinde - ia - devin un alt om. Mi-a spus că adoră ploaia, adoră pentru că nu o trădează niciodată... sau poate – doar atunci când o cheamă şi nu vine! Când plouă lacrimile ei se pot împleti cu picăturile de ploaie, şi nu o trădează; o adoră pentru că face parte din ia, făcând-o să respire liber şi încă, ploaia nu-i va cere explicaţi ...de ce plânge. Fiecare din noi are pe Pământ un colţuşor unde revine de fiecare dată şi acolo, poate fi, aşa doar cum îl ştie Dumnezeu-l său şi, nici nu contează că vizita nu va dura mai mult de-o clipă. E greu să vorbeşti despre tine însă-ţi... în deosebi atunci când ştii puţine lucruri şi cuvinte tot... - m-am gîndit eu, şi am încercat să o înţeleg atunci când î-mi povestea! Mi-a spus că este diferită, totul depinde de situaţie şi desigur de persoanele care o înconjoară, e cea mai serioasă atunci când i se cere şi cea mai năzbâtioasă coliplă din familia sa - atunci când respiră atenţia celor mai dragi persoane din viaţa ei. Discutând cu foştii colegii de la şcoala generală unde şi-a fixat prezenţa, mi-am dat seama că era un ostaş luptător pentru dreptate, şi mereu sărea în ajutor celor slabi şi a celor care îi cere-au ajutorul, făcând-o să se simtă fericită, puternică şi nespus de împlinită, încrederea ei mai era susţinută şi de vărul său cu autoritate. Pentru ei – ia era „svoi paţan” – juca cărţi, fodbal, întodeauna era căpitan la „Starturi vesele”, era punctul de legătură dintre fete şi băeţi, de aia le dădea sfaturi ce şi cum la fete şi invers. Când toţi au început să meargă la întâlnire, numai ia stătea acasă pentru că era... „svoi paţan” şi nu îşi permitea să pară mai slabă, slabă pentru că iubeşte şi este iubită, doar că Nikuşor mereu îi aruncă priviri topitoare şi ia-n continuuu... respingătoare, nu ştia pe atunci că se înşeală. În schimb acum vede partea plină a paharului şi înţelege că era un arbitru bun, care avea cele mai proaspete informaţii din surse sigure şi cu siguranţă nu are o singură amintire, plus la toate învăţa din greşelele lor. O dată cânt era în clasa a noua, împreună cu colega s-a erau îndrăgostite de unu şi acela-şi băiat, care era cu câteva luni mai mic ca ia (întodeuna aşa i se primea), sigur asta nu era barieră de a iubi-n continu. Fetele îl urmăreau mereu cu privirea, îi admirau noua vestimentaţie şi chiar aveau şi un plover preferat care stătea pe el perfect. Stăteau într-o bancă şi dacă profii se retrăgeau aveau mereu o temă de discuţie – el, cunoscândui mersul şi parfumul pe care deja nu-l mai ţine minte mai virbeau şi despre alţi băieţi în deosebi atunci când trece-au la tablă şi blugii îi conturau fundul J.
La revelionul de Anul Nou era ca de obicei cu prietena sa împreună şi... a venit el, a cerut permisiune-a de la amică şi-a invitato la dans pe ia – fata ce iubeşte ploaia. Când dansau el ia sugerat că o place, şi că mereu a fost în inima lui, i-a cerut permisiunea să o petreacă până acasă şi atunci vor pute vorbi... – ia a refuzat spunândui că nu-i fricoasă şi că are cu cine pleca – sigur că a minţit. La finele dansului el ia mulţumit şi a plecat iar ia a mers către amica s-a şi... a tăcut, nu vroia să-i spună, ştia că o va face să sufere şi astfel va suferi şi ia. Au plecat în vacanţă. O vecină i-a şoptit că i-a văzut amica ce se săruta la disko cu cel pe care îl plăcea. Nu a crezut. Venind la şcoală, cea mai bună prietenă a confirmat şi intuziasmată a început să-i povestească despre cum a fost, despre sărut, îmbrăţişări şi multe alte lucruri pe care... parcă nu le auzea, ... a zâmbit naiv şi a spus: „măcar tu... dacă nu eu” – aceste cuvinte le ţine minte şi azi! Deşi nu regretă şansa perdută, ei doar sau despărţit peste o lună iar – ia –ia iară-şi a avut de învăţat şi a înţeles că nu întodeauna un „prieten” îţi e prieten şi că nu orce declaraţie de dragoste poate fi veridică! Astăzi zâmbeşte şi nu poate să înţeleagă cum a putut să îi placă de unu ca el.
„ – Cândva mă indrăgosteam destul de repede şi tot aşa trecea, acum realizez că era doar simple pasuni dintre care nu le ţin minte pe toate... erau pre-a multe... pentru mine... iar acum... privesc dragostea mult mai serios şi am nevoie de multe dovezi ... că exzistă, nu doar cuvinte deşi ştiu că uneori se pot spune cu mare greu şi durere în gât ... ” - mi-a spus şi a surâs J!
Îi place să citescă diferite "breduri" pe care „nimeni” nu le citeşte şi să fie în plină singurătate într-un loc întunecat atunci când simte necesitatea... iar acum o simte tot mai des. Instantaneu se gîndeşte la eternitate şi îi place s-o facă pe psiholaga atunci când e nevoie; face multe gafe de care regretă şi tot mai des vrea să întoarcă timpul înapoi; strecoară prin viaţă orce despărţire dureroasă dintre viaţă şi moarte; citeşte prea puţin pentru domeniu în care vrea să activeze şi are o memorie slabă pentru nume de persoane, localităţi şi evenimente importante; la şcoală îi plăcea să deseneze chiar şi acum păstrează unele lucrări de fapt ca şi alte lucruri ca: băntuleţe, invitaţii, felicitări, nakleici cu imagini din filmul Clon – adunate într-o cutie de la încălţăminte. Îi admiră pe toţi ce-o înconjoară, îi place când îi poate ajuta, şi are multe doriţe pentru că e visătoare naivă. Deşi mai scrie câteodată meditaţi la viaţă prin toate caietele sau carnetele atunci când înspiraţia îi bate la cap – niciodată nu le citeşte, de frică că nu sunt potrivite, şi de aia face multe greşeli gramaticale. Ia îţi va zîmbi când te aştepţi să-ţi spună că se simte rău. Ar vrea să-mi spună şi mai multe însă eu am obosit şi simt că şi ia îmi cere libertate şi dacă nu îi ofer, la sigur nu-mi va mai spune nimic.
Azi am vorbit cu FATA CE IUBEŞTE PLOAIA, iar mâne o pot face şi cu tine dacă vre... căci la sigur ai ce-mi spune!!!
