Etajul noua-l văd în vis,
Eu stau pe margine - privesc.
Un gînd al morţii - m-a învins,
Acum pe tine te doresc.
N-aş vrea să vezi, cum mă arunc,
Spre trotuarul asfaltat.
Mă văd în breţe - micuţ prunc,
Oricum spre ceruri am plecat.
Privind de sus am bucurie,
Te văd pe tine fericită.
Te-aştept sus, a mea iubire,
Vino şi mă felicită.
Tu să vii, la-al meu mormânt.
Cu roze vii, pline de sânge
Să mi le pui uşor plapind.
Dar nu vreau ca să începi a plânge.
Eu de sus îţi voi trimite,
Ploi de lacrimi felurite.
Tu să le primeşti fierbinte,
Şi să-mi sopteşti: mi-e greu iubite!
Acum sunt la etajul nouă,
M-am aruncat de dorul tău.
Eu stau jos, întins, mă plouă
Tu, nu eşti la capul meu.
De doua zile nu mai sunt.
Şi sufletul mă doare.
Trupul meu e sub pamânt.
O! îngere, ce simţi tu oare?
Oare simţi a mea durere?
Când la ea mereu privesti...
Nu mai am eu mângâere.
Căci ea trăieşte în poveşti.
mi-a plăcut...e profundă poezia... recunosc şi eu în ultimul timp doar la ea mă gîndesc la "Moarte"... însă nu mă tem de ea...mai mult mie milă doarece nu cunoaşte cei fericirea, nu cunoaşte ce înseamnă dragoste..nu are soră părinţi.. e singură ... poate şi din singurătate se prelinge în " gînduri negre" ca să nu fie chiar singură .mereu vine pe furiş şi la urma urmei pentru ea finalul este tragic pentru noi glorios..baftă multă..cu respect şi stimă al tău fidel cititor
RăspundețiȘtergere