Drumuri. Omeni se întâlnesc, oameni se iubesc… formează perechi, apoi cupluri şi mai târziu familii. Timpul trece şi o dată cu răcirea anotimpuluii de afară… sau poate invers… o data cu razele solare intensive…, aripile lor se dezgeaţă şiiii… cei doi care, mai eri stăteau pe… podea rezemaţi unul de celălalt – î-şi făceau declaraţii de dragoste… priveau filme, emisiuni tv, râdeau cu voce, …cântau făcând duş… împreună… sau se hrăneau unul pe altul asemenea unor hulubaşi de rasă Kynkong. Astăzi… această familie nu – mai exzistă… decât doar separate, ei au hotărât că drumurile lor nu se intersectează (conform tradiţiei japoneze) sau nici măcar nu sunt paralele (după cum cred europenii)unu de celălal. Ei sunt diferiţi încât nu se mai aud, vorbesc în alte limbi, limbi cunoscute…, şi pe atât de ştiute pe cât şi surde. La început totul părea o poveste… poveste ce trrreeebuia să dureze o întreagă existenţă, însă s-a dovedit că poate dura puţin mai mult de-o clipă! Ei au ales drumuri diferite, cuprinşi de pasiunea dragoste nu au opservat că de fapt din start aveau bilete pentru o altă cursă.
Pe moment, în căpucianu-l meu sună o frază din preludiul Dom-lui Ion Suruceanu: "Drumurile noastre toate – se vor întâlni vre-o data" …- însă după părerea mea ar fi cu mult mai bine că drumurile celor (cu adevărat) "DOIA" – să nu se întâlnească… ci să formeze – o unică cursă…O şosea!În fine totul… în proporţi de 5o la 50 : depinde de la caz la caz şi cum nu ar fi (rău sau bine)… se merită de făcut mai ‘multe’ încercări pentru a fi fericiţi!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu